Despre clavicule și alte carențe

09/04/2012

  Ei n-au știut că eu am vrut clavicule,

  Și mi-au trântit coleric urechile pe inimă.

 Acum, se știe bine că n-ajungeam chiar până-acolo,

Dar îmi săreau de multe ori obrajii,

Când sistola era matroană.

Ca să mă potolesc, eram pe beat-ul  ei,

Pesemne să îi dau cât cere.

Dar cui îi trebuie aer?

Mie dați-mi suflete și muzică,

Avioane de hârtie și oameni caricaturi,

Clișee ce se vor trântite, ca un cap pe-un trunchi!

Dați-mi tot de ce vă este frică și-o să urlu-n centru că iubesc,

Fără setări sau drame programate. Poate puțin, dar rar,

Din foarte mult plictis.

Dați-mi culori și alunițe și pistrui.

Dați-mi un suflu și un rost,

Dar dați-mi, mai ales, răgaz să le explic,

Pentru ca ei nu știu:

Am vrut clavicule și n-am primit.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: