Mind’s scent

Nu. Așa îmi încep zilele de ceva vreme încoace. Zile scurte, cu mic dejun la ora 2 p.m și negru sub ochi. Cu aceeași lenjerie de pat ce nu mai miroase de mult a mine. Așternuturi îmbătate într-o cameră mahmură. Mă strivește starea asta și-s totuși pe partea bună a patului. Azi am scos tot din cameră și m-am pus pe mine lângă borcanul cu flori de câmp. Mă gâdilă enervant ideea să mai zăbovesc aici un pic, să-mi sprijin capul de perete și să-mi adresez întrebări retorice. De ce sunt atât de prostănac? Doided zicea că așa ne e nouă bine, mereu nemulțumite. It loads and stimulate us. Mai știți „Am spațiu în papuc pentru o lume?” Mi-am cumpărat bocanci cu două numere jumătate mai mari. Primesc lângă cele mai hidoase și strâmbe degete mici. O gașcă de arlechini bocănciți. Miroase-a ceară în camera domnișoarei „Iocsintaxă”.

Rămân lângă flori și n-o să-mbăt așternuturile altora.

Nu mă doare atât de tare începutul zilei, pe cât mă roade sfârșitul nopții.